joi, 9 mai 2013

Proclamarea Independenţei de Stat a României, sărbătorită şi de oficialităţile Consiliului Judeţean Tulcea

Astăzi, cu începere de la orele 10.00, Garnizoana Tulcea a organizat o manifestare de celebrare a 136 de ani de la proclamarea Independenţei de Stat a României.


La festivitate(vezi foto) au participat Prefectul Judeţului Tulcea, Lucian Eduard Simion, Preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu, Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Vasile Strat, Viceprimarul Municipiului, Şacu Stere şi politicieni locali. 

Contextul istoric a fost unul favorabil, cu Imperiul Otoman aflat într-un vizibil declin, cu marile puteri Marea Britanie şi Franţa susţinând diplomatic afirmarea statului modern român, cu Rusia ţaristă alternând statutul de aliat cu cel de ostilitate făţişă, a subliniat preşedintele CJTulcea, situaţia oportună obţinerii independenţei. Oficialul a mai evidenţiat, în discursul său, starea de spirit creată în rândul populaţiei în momentul ruperii legăturilor de vasalitate faţă de Imperiul Otoman: „Declaraţia de independenţă a fost primită cu entuziasm de tot poporul român, reprezentând fără doar şi poate idealul de veacuri al conştiinţei româneşti în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Pentru dobrogeni, afirmarea independenţei României reprezenta o şansă nesperată de unire cu vechiul regat, ceea ce s-a şi întâmplat în cele din urmă, conform tratatelor de pace de la San Stefano şi Berlin.”  

În finalul alocuţiunii, Preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu a subliniat tripla semnificaţie a zilei de 9 mai, respectiv proclamarea independenţei de stat a României, înfrângerea Germaniei naziste în al II-lea Război Mondial, precum şi Ziua Europei, sărbătorită din momentul aderării României la Uniunea Europeană.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu