luni, 22 septembrie 2014

Noi perspective în colaborarea franco-română, pe relatia Aveyron-Tulcea

Comunicat de presă - Consiliul Județean Tulcea
(2014 Agenția Națională de Presă AGERPRES)
În perioada 15-19 septembrie 2014, o delegație a Consiliului Județean Tulcea, condusă de Constantin Cabuz, secretarul județului Tulcea, s-a deplasat în Departamentul Aveyron, Franța.

Relația dintre cele două unități administrativ teritoriale — județul Tulcea și Consiliul General al Departamentului Aveyron a devenit tot mai puternică cu timpul și s-a concretizat în schimburi de experiență, organizarea de evenimente comune și promovare reciprocă prin canalele specifice.

În condițiile în care anul acesta instrumentul Investiții Teritoriale Integrate a devenit activ și va permite accesarea de fonduri pentru satisfacerea celor mai stringente nevoi ale județului Tulcea, o urmare firească a fost reanalizarea relației cu un partener permanent — Consiliul General din Aveyron și identificarea unor modalități concrete prin care colaborarea dintre cele entități poate căpăta valențe economice și poate genera efecte pozitive pentru ambele părți.

Delegația tulceană a fost primită cu căldură de Jean-Claude Luche, președintele Consiliului General din Aveyron, în cadrul unei recepții oficiale găzduită de Palatul Administrativ în data de 16 septembrie. La eveniment au fost prezenți numeroși reprezentanți ai mediului de afaceri și societății civile din Aveyron, precum și reprezentanți ai Aveyron Expansion, agenția de dezvoltare economică a departamentului.

Programul vizitei a inclus întâlniri de lucru cu reprezentanți ai direcțiilor de Cultură și Turism, ai Direcției de Asistență Socială, ai Aveyron Expansion și societății comerciale RAGT, activă în domeniul agricol. Activitățile incluse în agenda vizitei au creat cadrul necesar pentru identificarea unor modalități concrete de colaborare pe termen lung iar tratativele ulterioare vor da o formă finală concretă demersurilor comune.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu