sâmbătă, 15 august 2015

Seminar marca Euroregiunea „Dunărea de Jos”, în contextul aniversării a 17 ani de cooperare transfrontalieră

Comunicat de presă

Vineri, 14 august, Sala „Mihail Kogălniceanu” din cadrul Consiliului Judeţean Tulcea a găzduit Seminarul „eEYE în contextul Anului European pentru dezvoltare 2015 – obiectivul de dezvoltare durabilă – sustenabilitatea mediului”, derulat în cadrul proiectului „Instrumente inovative de analiză a mediului în Nord Vestul Bazinului Mării Negre”, proiect finanţat de Programul de Cooperare Transfrontalieră „Bazinul Mării Negre 2007-2013. Cu acest prilej, au fost prezentate rezultatele proiectului în discuţie în contextul aniversării a 17 ani de cooperare transfrontalieră de succes la nivelul Euroregiunii „Dunărea de Jos”. La eveniment a participat şi Horia Teodorescu, preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea şi al Asociaţiei de Cooperare Transfrontalieră Euroregiunea „Dunărea de Jos”, alături de partenerii din Ucraina şi Republica Moldova.

Printre invitaţii la şedinţa festivă de vineri, 14 august, s-au numărat Ion Grozapreşedinte al Consiliului Raional Cahul, Elena Bacalu - vicepreşedinte al Consiliului Raional Cahul, Ion Dimceavicepreşedinte al Consiliului Raional Cantemir, Yurii Maslow - preşedintele Comisiei de Buget – Consiliul Regional Odessa, Liliana Ivanovaconsilier în cadrul Consiliului Regional Odessa, Yurii Dimchogludeputat Consiliul Regional Odessa, Ivan Kovalji – preşedintele Consiliului Raional Reni, Marian Vicleanu - vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Galaţi Viorel Mortu - vicepreşedinte cu atribuţii de preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila şi, bineînţeles, Florentina Natalia Budescu, director al Asociaţiei de Cooperare Transfrontalieră Euroregiunea „Dunărea de Jos”.
  • Mulţumesc tuturor instituţiilor şi organizaţiilor membre ale Asociaţiei de Cooperare Transfrontalieră Euroregiunea «Dunărea de Jos» pentru implicarea şi prezenţa lor azi, aici. Pentru început, vreau să-i felicit pe domnii Ion Groza şi Ion Dimcea, care în urma alegerilor desfăşurate în Republica Moldova, ocupă funcţiile de conducere de preşedinte, respectiv vicepreşedinte în cadrul Consiliilor Raionale Cahul şi Cantemir. Vreau să mulţumesc, de asemenea, şi delegaţiei ucrainene, condusă de domnul preşedinte Yurii Maslow, cu care am avut în cursul zilei de ieri o lungă discuţie referitoare la legăturile dintre cele două ţări în punctele de frontieră comune. În acest sens, îmi exprim convingerea că relaţiile noastre se vor intensifica după materializarea proiectului comun al trecerii RO-RO dintre Isaccea şi Orlovca"
  • "Suntem onoraţi să participăm astăzi la seminarul derulat prin proiectul «Instrumente inovative de analiză a mediului în Nord Vestul Bazinului Mării Negre», finanţat în cadrul perioadei programatice 2007-2013. Sunt convins că prin implicarea administraţiilor locale din regiunile membre ne putem gândi încrezători la un viitor comun în perioada programatică 2014-2020, pentru că există mai multe posibilităţi de finanţare atât pe programul de vecinătate România-Moldova, cât şi pe Programul «Bazinul Mării Negre» . 
  • "Este foarte important să reamintim faptul că un alt motiv pentru care ne aflăm aici este aniversarea a 17 ani de la înfiinţarea Euroregiunii „Dunărea de Jos”, ani care au demonstrat că o strânsă colaborare între ţările şi regiunile vecine generează întotdeauna beneficii pentru toate părţile implicate. Prin Ucraina şi Republica Moldova, Uniunea Europeană deschide noi porţi şi sperăm că noi, membrii Euroregiunii, vom avea noi oportunităţi în realizarea de demersuri comune benefice regiunilor noastre”, a declarat, în deschiderea evenimentului, preşedintele Horia Teodorescu
Convenţia a fost semnată pe data de 14 august 1998
  • Asociaţia de Cooperare Transfrontalieră şi-a propus, încă de la momentul înfiinţării, dezvoltarea durabilă a unităţilor administrativ teritoriale, extinderea colaborării şi dezvoltarea unor relaţii reciproc avantajoase cu partenerii din acest spaţiu. 
  • Euroregiunea „Dunărea de Jos”, un parteneriat între România (Consiliul Judeţean Tulcea, Consiliul Judeţului Galaţi, Consiliul Judeţean Brăila), Republica Moldova (Consiliul Raional Cahul şi Consiliul Raional Cantemir) şi Ucraina (prin Administraţia Raională de Stat Odessa, Consiliul Regional Odessa, Consiliul Raional Reni), funcţionează în baza Convenţiei semnate la 14 august 1998. 
  • Asociaţia de Cooperare Transfrontalieră „Euroregiunea Dunărea de Jos” (ACT EDJ) s-a constituit la 20 martie 2009, ca structură de management executiv al Euroregiunii „Dunărea de Jos”.
BIROU  COMUNICARE, RELAŢII EXTERNE,  ANTICORUPŢIE ŞI PROMOVAREA JUDEŢULUI TULCEA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu